SONDAJ. 57% dintre antreprenori cred că efectele pandemiei se vor vedea cel puţin până la începutul anului 2022

SONDAJ. 57% dintre antreprenori cred că efectele pandemiei se vor vedea cel puţin până la începutul anului 2022
Pentru IMM-urile din România, subiectul securităţii IT este unul dintre cele mai puţin importante din perspectiva adoptării digitalizării
Publicat: 27/01/2021, 10:41

Potrivit unui sondaj realizat de Frames, la comanda Asociaţiei Patronale „Protejăm România”, șapte din zece antreprenori se tem că al treilea val al pandemiei le-ar putea bloca din nou activitatea.

57% dintre antreprenori cred că efectele pandemiei se vor vedea cel puţin până la începutul lui 2022. Numai 22% cred că economia va reveni pe linia de plutire în partea a doua a acestui an, în timp ce 19% spun că nu ştiu cum va evolua situaţia.

Doar 15% dintre cei intervievaţi sunt optimiști

62% dintre cei intervievaţi se tem că situaţia se va înrăutăţi din punct de vedere epidemiologic şi numai 15% văd perspectivele într-o notă optimistă. „Principala temere este legată de impunerea unor noi restricţii care ar afecta mediul de afaceri, menţionată de 72% dintre respondenţi. Pe lista provocărilor se mai află, în prim-plan, creşterea preţurilor, amintită de 43% dintre cei chestionaţi, accentuarea blocajului financiar (29%), scăderea vânzărilor (21%) şi plata obligaţiilor (taxe, impozite, rate bancare, leasinguri etc.), amintită de 19%”, se arată într-un comunicat al realizatorilor studiului.

Potrivit rezultatelor barometrului, oamenii de afaceri privesc cu îngrijorare modul în care românii au început să trateze pericolul COVID. 58% dintre respondenţi afirmă că, pe fondul vaccinării, văd o relaxare în rândul românilor, fapt care riscă să conducă la o creştere a numărului de infectări.

Campania de vaccinare a adus un plus de încredere privind perspectivele depăşirii pandemiei însă, din păcate, a influenţat şi comportamentul preventiv al oamenilor. În multe instituţii/firme, măsurile de protecţie s-au relaxat prematur. Purtarea măştii, utilizarea dezinfectanţilor şi distanţarea socială trebuie să continue, indiferent de dinamica vaccinării”, arată concluziile barometrului.

Măsurile luate împotriva COVID-19

Întrebaţi ce măsuri au luat pentru a se proteja împotriva pericolului COVID, cei mai mulţi dintre respondenţi au menţionat purtarea măştii de protecţie (92%), folosirea dezinfectanţilor (67%), reorganizarea spaţiilor de lucru (52%) şi folosirea unor instrumente de monitorizare a temperaturii (32%).

„Faţă de precedentul barometru, din discuţiile avute cu antreprenorii am sesizat faptul că sunt mult mai atenţi la calitatea produselor de siguranţă sanitară decât anul trecut. După ce, în 2020, au existat numeroase exemple de focare de coronavirus apărute ca urmare a folosirii unor produse (măşti, dezinfectanţi) neautorizate care practic nu ofereau niciun fel de protecţie, în acest început de an lucrurile stau cu totul altfel. Marea majoritate a respondenţilor (81%) afirmă că achiziţionează doar produse avizate de Ministerul Sănătăţii, măşti şi dezinfectanţi a căror calitate este dovedită şi certificată oficial”, se precizează în concluziile cercetării.

Pe lista criteriilor de achiziţie, dincolo de certificarea Ministerului Sănătăţii, au mai fost menţionate brandul/marca (62%), preţul (58%), ţara de provenienţă (32%) şi disponibilitatea (16%).

Barometrul mai arată că 73% dintre antreprenorii chestionaţi spun că nu au nicio garanţie că măsurile de protecţie sanitară pe care le-au implementat sunt cele cu adevărat eficiente.

Barometrul „Mediul de afaceri, în contextul COVID – Ediţia a II-a”, a fost realizat de compania de consultanţă Frames, la comanda Asociaţiei patronale ,,Protejăm România’’, în perioada 14-20 ianuarie 2021, prin chestionare online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 230 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ la servicii financiare, HORECA, agricultură, energie, confecţii, IT etc. La barometru au răspuns, în total, 1117 de persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×